Despre mine


Oblu FILIP Alexandru - alfo

Scurt C.V. de autor,

Ireversibil umanist Și conȘtiinȚĂ liberĂ


Se naște la Curcani, jud. Călărași, din părinți români Maria și Filip, în 25 iulie 1947;

- Face Școala Generală în localitatea natală si, mai tarziu, absolvă secția umanistică a Liceului ,,Nicolae BĂLCESCU” din orașul Oltenița , în 1966;

- În 1967 este admis la FACULTATEA DE FILOLOGIE din Baia Mare, pe care o abandonează după doi ani, din motive subiective;

- În 1971, de mărțisor, se căsătorește , mutându-se în Călărași, municipiu în care i se naște și singurul copil, care-i acum inginer împlinit în California;

- A funcționat și în Cultură, Presa locală și Radio teritorial; finalmente pensionându-se ca tehnician în transporturi.

- După împlinirea vârstei de 60 ani a decis să-și demonstreze sieși ca are înca neuronii vioi și activi, parcurgând integral, apoi absolvind, Facultatea de Filosofie și Științe Politice a Universității din București, Spiru Haret.

- A publicat în toate genurile jurnalistice la diverse ziare și periodice din țară și Diaspora, dar cu precădere în județele Ialomița și Călărași – unde a fost ziarist colaborator, sau „angajat vremelnic”, aproape 50 de ani.

- După „LOVILUTIE” se documentează și scrie cărți.

- ESTE AUTORUL DOCTRINAR AL INEDITULUI SOCIAL/LIBERALISM ROMÂNESC, al DEOUMANISMULUI (sau UMANISMULUI ÎNDUMNEZEIT), prin care teoretizează – CA ALTERNATIVĂ LA GLOBALIZARE – ”Statul civic al legii”, pe care l-a numit REPUBLICA CETĂȚENILOR CONȘTIINȚEI!

- AlfO consideră că misiunea sa vitala este sa traseze jaloanele și bornele DEOUMANISTE pentru ultima structură statală meritocratic-vocatională, în această perioadă a sfârșitului de Epoca a Tridimensionalitatii 3D care, PRIN NOI, VA FI POSTMODERNĂ și POSTCORPORATISTĂ! Este vorba de STATUL POSTDEMOCRATIC al DEMOFILIEI și al DEMOFILILOR (statul iubitorilor de neam și de patrie).