INDEX
Deoumanism
Ghid tematic
Aditionale jurnalistice
Scurta prezentare
10 precursori
predestinati deoumanismului
contemporani afini
deoumanismului
cuvant inainte
doctrina
dodecalogul deoumanist
deoumanismul- religie politica?
P.D.U.E.R
 
contact
 
versiunea pdf
 
NOU! Video
 
DESPRE DUMNEZEU, UNICUL CURCUBEU SI DOCTRINA DEOUMANISTA
(Cuprinde foile Utopiei lui Aluicu, unchiul meu plecat de-acasa)
Va voi transcrie aici cele câteva file grupate, scrise de mâna si, probabil uitate de autor într-o Biblie veche a familiei, ca dovada ca nimic nu este nou sub Soare. Pe prima fata am putut citi, destul de lesne:
*"DUMNEZEU ESTE"! Si eu l-am gasit. Si am sa vi-l arat si voua, filtrat prin simturile mele proprii, daca veti dori sa-l deslusiti din vorbele de-aici:
*Asa cum stiti, la început a fost CUVÂNTUL ca un DUH rostogolit al Tainei si ca un Ou de inefabile vibratii, iar toate acestea, laolalta, au fost risipite firii de catre FAPTUITOR, si constientizate prin întruparea omului înscânteiat, pentru care abia dupa aceea s-a pogorât în întregime, în rotunjimea împlinita si i s-a aratat lui ca DUMNEZEU! Care se autodefineste în acest mod GENIU ANDROGIN AUTOCREATOR si SPIRIT INCHEGAT AL TOTULUI. De la care fiecare se coboara si se trage, de la care toate cele se înalta si se întind.
*Iar concretul ca DUMNEZEU e androgin, ne este dat de bipolaritatea sexuala a zidirii sale exceptionale numita OM si se demonstreaza universal prin faptul ca orice femeie poate crea si un alt barbat, dupa cum, din acelasi izvor al semintiei sale, orice barbat poate crea si o alta femeie. Care împreuna se pot regasi în inelul unic, solar si îndumnezeit al speciei si în perenitatea ei, cât va sa fie! De aceea înclin sa cred ca orice samânta e si Dumnezeu. Iar forma lui adevarata trebuie ca este un halou ovoidal... Asa se face ca, Dumnezeu i-a sadit pe oameni diferiti (cu piei rosii, cu piei negre, cu piei albe, cu piei galbene) însa deopotriva frati colocatari ai aceleiasi Republici Planetare a Umanitatii si egali cu ei însisi, prin identitatea aceluiasi sânge rosu care le curge prin vine si prin acelasi numar de cromozomi ai speciei. Deci, Creatorul a vrut sa populeze Comuna de început a umanitatii fara regi si fara pontifi, iar sângele asa zis albastru de care ei înca mai fac caz, nu este, în realitate, decât "cioara vopsita" cu care si astazi îsi mai pacalesc fanii naivi, ori pe aceia slabi de mai multe virtuti!
*Mintea mea nu poate accepta alt adevar decât acela ca DUMNEZEU e un geniu creator, inefabil si subtil, eminamente taina a spiritului si esentialmente rational si ziditor! Si mai cred ca miscarea lui dintâi a fost vibratia sau poate spasmul unei nasteri! Iar daca vreodata vom putea sa-l întrebam pe Dumnezeu de OUL lui prim, o s-o facem, ca sa o stim si pe-asta.
*De aceea vom crede nesmintit ca aceasta coerenta numita om, trebuie sa însemne ÎNTÂIUL PE PAMÂNT, ca si IERARHIE, adica cel mai important dar al vietii, rânduita de DUMNEZEU, ca principiu de existenta a tuturor lucrurilor; (brahmanii, defineau sintagma EU OM = OM - ca esenta universala). Fiindca, prin tot ceea ce a împlinit, dar mai ales pentru ca l-a creat pe om, DUMNEZEU a dovedit ca este prin excelenta rational, din ambele puncte de vedere: atât al Domnului cât si al Omului!
*Pâna atunci, acest ghem pulsatoriu al tainei care este, se despletise pe sine în principii si energii si se risipise în Cosmosul ubicuu, etern si infinit, al propriei sale entitati recomponente. Si totusi, ca sa dea de stire ca nu este singur în Univers si pentru ca sa se vada ca însusi trâmbitasul sau e aschie de Zeu, i-a pus acestuia pe limba cuvântul sau si l-a învatat sa fie comunicator.
*Toate acestea, cuprinse în fara-de-marginile proprii sunt derivate si combinatii ale izvoarelor sale, care din sine însusi curg, forme ale lui sunt si ii compun chimia cât si alchimia, viata si moartea, susul si josul, lungimea si latimea, profunzimea si înaltul, concretul si inimaginabilul, viteza si statornicia, startul si sosirea, vazduhul si nevazutul, întunericul si lumina, dar, mai ales, inepuizabilul izvor al nesfârsitei lumini - E NODUL LUMINII! Si, sub flacara învolburata a acestui nod energetic de genialitate pura, El si-a clocotit si si-a desfacut în forme si marimi însasi viata proprie, vointa si substanta sinelui unic si esential! Iar apoi, trairea totului împlinind-o, în materiile, subtilitatile, reflexele, determinarile si interconexiunile sale, ei i-a zidit si corolarul numit Om. Asadar, daca Dumnezeu este spiritul însusi si ceva mai mult decât atât, Omul este nimicul îndumnezeit, adica nimicul si ceva mai mult decât atât!
*De aici încolo, cu personajul acesta veti putea nascoci orice istorii vreti si aveti s-o puteti tese inclusiv pe aceea a umanitatii sale, derivate. Prin evolutia istorica a acestui creat, înca de la începuturile lui, Ziditorul ne lasa sa credem ca faptura Omului este una din formele perfectibile ale propriilor alcatuiri, poate chiar una dintre acelea cu care Parintele Totului si-a pus în gând sa populeze si alte lumi, altele decât aceea terrana, pamânteasca. Si, poate chiar cu formele evoluate ale hominizilor, slefuiti prin vieti anterioare succesive si astfel admise la capabilitatea de a se reîntoarce în NOD! Este posibil ca trunchiul de viata numit de noi umanitate sa aiba si variante de rezerva, sa aiba si planuri "B". Fiindca e de
neconceput sa acceptam ca un creator genial sa nu-si fi facut pentru sine si o alta formula de continuitate constienta, implicata si sensibila, decât pe aceea încorporata omului de pe Pamânt.
*Croit dupa principiile Legilor sale, conform carora: "viata nu face doi bani fara martori" si "Nici o zidire nu se înalta ca sa fie numai scop în sine" omul a fost lansat sa devina si martorul lui Dumnezeu în viata, prin "trecerea subtila" a existentei personale în sacrificiu creator si asa regenerat prin harul procrearii. Pe acest teren si în acest interval, hominidul trebuie sa-si caute fericirea si sensul, sa le si descifreze, iar apoi sa le traiasca în comuniune, aratându-le semenilor ca adevar ca Dumnezeul unic exista! Ca El e în centrul Lumii si e singur AXA EI! Si am formulat "sacrificiu creator" pentru ca, fiecare lumânare care arde, face din topirea sa lumina! *Pentru om, nici o fericire nu este mai mare decât aceea de a lasa dupa sine un semn. Prin semnul vietii sale el se mântuie si este motivat sa strige în toate zarile lumii: "Adevar va zic voua, Dumnezeu exista, iar Omul face si el parte din acest adevar! Sensul si greutatea acestui postulat simtit si constientizat de om si de oameni, poate sa-l rasfrânga în sine si în altii, prin formulari concrete, iar prin fapte artistice delicate si prin cuvântul prelucrat, poate sa-i glorifice maretia lui Dumnezeu; deloc pentru semetia Creatorului care numai de asta nu are nevoie, dar esentiale întru aducerea aminte a fratelui sau, despre începuturi si despre izvoare.
*Traind printre bucurii si necazuri, creând tehnologii, inventând în concret si abstract si sintetizând civilizatii, omul, în viata pe care si-o consuma social, îsi înnobileaza prin subtil, cu noi carate, scânteia de dumnezeire pe care a primit-o de la tatal lui, atunci când acela l-a daruit vietii! Cu alte vorbe spunând, în clipa când se naste, fiecare om primeste ca dar de la Dumnezeu o scândura; iar aceia care concep sa-si traiasca viata în IMITATIO DEI, se întorc la ghemul dumnezeirii, adica în NODUL LUMINII cu o vioara STRADIVARIUS, din stinghia lor initiala! Cei care ard numai scândura si atât, la foc scazut, ca sa le ajunga de un fum si de un tabac, "trimit la centru" în nodul energetic, numai scânteia ofilita, festelita, afumata si descompusa prin vicii repetate si prin excese. Aceste biete scântei ale vietilor irosite în lenevie si în facere de rele, abia daca se mai pot târî ca sa-si gaseasca drumul catre ghem. Credeti voi ca pe acestea le va mai întrupa vreodata, prin înviere, cel teocentric? Creându-l pe om rational si sensibil, Dumnezeu a dat Universului sau un sens: El l-a creat pe om si omul l-a marturisit pe Creator! Si, ca sa-si poate sustine si motiva asprimea si duritatea existentei lui istorice, i-a dat omului în compensatie fericirea, pe care el o afla în procesele creatiei si în cel al procrearii. Prin alternanta dintre fericire si nefericire omul devine constient de propria lui viata. Altfel nimicul neconstientizat ar fi ramas Nimic si
atât! De aceea credem ca omul este cel care a pus coroana de maiestate pe fruntea lui Dumnezeu!
*Creând Barbatul si Femeia, Dumnezeu, cum spuneam, a creat OUL VIETII, întreg. Ca din aceste doua jucarii complementare sa poata alcatui germenele suprem al existentei constiente si simtite, Creatorul a aruncat în cojile lui sacrosancte doua scântei de dumnezeire, pe care le-a inoculat fiecareia, în clipa conceptiei persoanei, înzestrându-le astfel cu spirit si sensibilitate si marcându-le ADN-ul cu pecetea de har sublim, care-l deosebeste pe om de celelalte fiinte. Mai cunoasteti (în afara omului) vreo alta faptura care sa fie creatoare de civilizatie, de tehnologii si care sa zboare inclusiv în Cosmos? De sisteme stiintifice, de arta, de abstractizari, de angoase si de sinucideri, de chimii si de alchimii, de visare si
tâmpenii, de sacrificii si de proiecte? Astfel înzestrându-ne Dumnezeu s-a risipit în noi chiar înainte de nastere, s-a imprimat în noi prin comanda genetica de viata traita sub legile mostenite de la El, iar apoi si-a recuperat scânteia în ghemul primar, adunându-ne la sine pe toti, în clipa mortii fiecaruia! Omul reînvie pentru umanitate prin propriii lui copii si se reediteaza pe sine în alta carcasa si în alt timp, numai daca si-a meritat scânteia dintâi si o mai vrea si alta data, reîntrupata, Dumnezeu!
*Asa trebuie sa sporim acceptarea adevarului ca suntem cu totii copiii lui, numai, dar niciodata Dumnezei întregi si liberi, ci întotdeauna pruncii sai cei scapatati... Iar daca admitem ca NIHIL SINE DEO NOSTRUM, trebuie sa admitem si ca fiecare om care se naste este prin picul sau respectiv si un bob de Zeu! Din care numai societatea face uneori, câte un demon neîmblânzit si poate chiar o fiara sangvinara.
*În multe rânduri însa omul liber cugetator este derutat. Bunaoara, eu am crescut într-o traditie care, observ si simt acum, are o premisa falsa. Si, am acceptat în constiinta mea un Dumnezeu ridicat dintre oameni. Nu e vina nimanui în circumstantele date. În fond si eu si parintii mei, carora le respect ascendenta si credinta mostenita, am ramas în afara habotniciei de a fi îndârjiti practicanti. Iar eu sunt înca un om liber si crestin involuntar! Din asta, pagube n-am cunoscut. Mi-am pastrat numai coordonatele continuitatii în ideea de Dumnezeu adevarat. Fiindca eu nu mi l-am imaginat niciodata pe Dumnezeul meu a fi un Mos Contoar, ori compostor de pacate. Dumnezeul meu nu poate sa fie un bosorog cu mânecute prafuite si cu catastife de contabil hârtogar. Dumnezeul meu, trebuie sa aiba chipul tainei si sa fie "trup sfânt si hrana siesi" apoi "nemuritor si rece", viforos si diamantin! Trebuie sa fie oxigenul vital pe care îl respiram, drastic si exclusivist. Perfectiunea lui de care "mi se sparie gândul" trebuie sa stânjeneasca si sa intimideze adânc imperfectiunea noastra! Si trebuie sa îmboldeasca la permanenta emulatie.
*Prin noi, cei pe care i-a facut într-un moment de disperare a unicitatii lui dumnezeiesti, s-a si autoosândit într-un fel, fiindca si-a creat singur, prin caderile din om si prin partea de relativitate a nascocitei sale scule, inclusiv segmentul de esec al propriului efort. Îndraznesc însa sa sper ca tot atunci si-a mai consumat si autojubilatia care-i venea din contemplarea operei în functiune, trecând, perindându-se.... În momentul acela, îmi place sa cred, ca si Dumnezeu a vrut sa fie trei secunde om, pentru satisfactia ca realizase prin asta un produs Dumnezeiesc! Care, în generatii, s-a dovedit a fi nu numai ucenicul vrajitor care-i striga prin trâmbitele sale slava, ci i-a devenit si incomodul berbece pe care si l-a ridicat împotriva, constient. Ca si cum ar fi fost sfatuit peste veacuri de un Ahoe Nascocescu român, care clama si el, în cu totul alt context: "Putere, iluzie definitiva, Daca vrei sa existi, Fa-ti ceva împotriva!"
*Daca ar fi vrut sa conduca universul cu mai multi dumnezei fraternali, Dumnezeul nostru s-ar fi rupt în 14 sau 414! Se vede însa ca a preferat sa fie Unicul, creator etalon, neutru si deci ambigen, vesnic si desavârsit! Deducem astfel ca-n afara Lui, toate celelalte simboluri sunt creatii umane, saltate din personalitati deosebite, sigur având abilitati speciale, cu exceptionala capacitate de control si monitorizare a multimilor si, mai ales, insi initiati deosebit de carismatici. Din rândul lor alaturi de ei si interesat împreuna cu ei s-a nascut, în astfel de împrejurari, clerul. Care cler i-a aratat multimilor "pe cei alesi" si uimindu-le cu "minunile" facute de aceia, le-a transformat si pe ele în prozeliti. Asa înclin sa cred ca au fost "înaltati" la ceruri de catre sacerdoti si Iahve si Buda si Zoroastru si Iisus si Mahomed si toti ceilalti. Dar si ei si noi suntem cu totii la fel, copiii neschimbati si perfectibili ai aceluiasi Dumnezeu Tatal. Iar eu mai cred ca nici unul dintre oamenii care ne aflam, nu avem dreptul si substanta sa pretindem ca suntem dumnezei întregi! El este printre noi si deasupra noastra singura maiestate nimbata de sfintenie! Aceia dintre semeni care pretind a fi ei singuri dumnezei nu sunt decât niste sarlatani mincinosi! Care comit profitabil si cu buna stiinta, delictul real de sacrilegiu si de lezmajestate! Acestia numai speculeaza nevoia de mântuire a lumetului întreg, ale carui suflete, derutate de ignoranta, bâjbâie dupa un mântuitor. Dar lumea nu stie înca, în totalitate, ca fiecare poate sa devina pentru sine, propriul lui mântuitor, prin modul cum îsi consuma viata, traindu-si existenta în imitarea legilor facatorului sau si a creatiilor sale! Biserica nu le-a spus-o si nu le va spune asta niciodata, fiindca n-are nici un interes sa-si taie singura picioarele propriului esafodaj.
*Asadar, omul are sansa sa se poata mântui singur, prin constientizare si consens cu faptele Domnului, ori nu-l poate mântui nimeni altcineva, punct! Si acum, oameni buni pustiu de singuri fara Zeu, va aduc o veste buna: aici e Raiul, aici e Iadul, aici e Purgatoriul! Raiul si Iadul le traversam în partea de efervescenta creatoare si de potenta multipla a tineretii si maturitatii noastre; iar Purgatoriul ne este însasi batrânetea fiecaruia, când omul devine abia o cârja contemplativa ori chiar piatra de moara pentru imaginea lui proteica, care si-a fost altcândva....
*Pe Dumnezeu, în întregime, omul nu-l va cunoaste niciodata, fiindca Dumnezeu este în întregime Taina! El ramâne intangibil si incognoscibil pentru speta, fiindca el însusi a dorit sa se risipeasca pe sine si sa se încorporeze în Marea Taina care-l si transcende. Iar miracolul acesta este si izvorul propriei sale vieti! Si este Unic pentru ca nu a împartit cu nimeni si nu a aratat nimanui, în eternitate, fata tainei sale, chipul ei!
*Noi cunoastem numai o parte a legilor sale si a trupului sau, adica doar atât cât ii putem pipai si investiga schija din care ne-a nascut si pe care a lasat-o sa se scurga în noi. Unicul corespondent de sorginte româneasca al miticului Toma Necredinciosul, marele poet raspopit Arghezi, striga, în disperarea cautarii sale prin tenebrele limitelor omenesti, fara ecou si fara noima, astfel: "Singuri acum, în marea ta Poveste, Ramân cu tine sa ma mai masor; Fara sa vreau sa ies biruitor, Vreau sa te pipai si sa urlu: ESTE! "Inutilis”, fulg de nea! Pacat ca un spirit ca al lui s-a vadit a fi atât de trufas si de nesabuit prin esecul previzibil si inevitabil al încercarii de a razbate fortat, intangibilitatea fetei cosmice, dumnezeesti.
*Daca prin absurd omul ar reusi sa-l decripteze pe Dumnezeu, el, piticul, l-ar da jos de pe soclu si s-ar pune el acolo. Uzurpatoare goanga, domnilor! Prin acest gest ar banaliza si ar ridiculiza TOTUL, sensul vietii si al creatiei. Norocul e ca Maestrul l-a tivit cu margini, din toate punctele de vedere, fiindca el, astfel, ar fi avut tupeul de a-si asuma nemarginirea! Si asa si-ar fi demonstrat inclusiv vocatia infamanta de sinucigas potential al speciei si ar fi aratat cu prisosinta ca putem sa fim chiar fructele necoapte ale unui accident materialist în haos. Abia atunci ar putea sa aiba dreptate domnul Darwin, iar eu m-as stradui a fi în stare sa-i omologhez maimuta care l-a fatat pre dânsul! Or, acest lucru-i imposibil! Pentru ca, daca am fi ramas numai copiii de pripas ai sfântului nostru tata, nimeni altcineva nu ne-ar fi dat nici duh si nici sensibilitate. Fiindca nici un market nu vinde asa ceva, fiindca nimeni n-avea d-astea si de unde sa ne dea!
*Asadar, cât va fi viata traitoare în Univers si lemnul crucii va da frunze verzi! Iata cum se face ca sa învatam cum, totul trebuie sa aiba o determinare, cum nimic nu se-ntrupeaza ca un scop în sine si ca, niciodata o bucurie nu este deplina daca n-o pui pe masa, cu neamurile si cu prietenii tai, ca s-o împarti, din iubire! Din iubire! Din iubire! Numai din perspectiva iubirii fertile poti sa vezi si putregaiul din jur care te sufoca. Si iata cum, chiar si în padurea cu uscaturi a lumii, mai cresc de frica beznei si joarde înfrunzite! Si trebuie sa nu aratam niciodata, nimanui, ca putem fi si partea prin care Dumnezeu a esuat în intentii! Prin provocarea pe care astfel ne-o lanseaza, Tatal binevoieste sa le arate oamenilor, ca ei, pentru ei, nu-si vor ajunge si încape niciodata! Iar daca se va prabusi cândva omenirea, numai instinctele care-i depasesc ratiunea o vor duce acolo! Trufia, prostia si lacomia - florile negre ale instinctului uman, vin doar din tenebrele firii omenesti - si ele n-au fost culese de pe drumul dinspre Rai. În acele tenebre s-au înecat masura si echilibrul, îngaduinta si compasiunea, iubirea aproapelui si întelegerea slabiciunilor omenesti, dar, mai ales s-a-nnamolit efortul pentru îndreptarea relelor. Aici, am ajuns în punctul în care trebuie, de aceea, sa ne redesenam vietile si sa ni le ardem frumos, la flacara dragostei care e necesar sa-i rodeasca si pe aceia ce vor veni dupa noi, altcândva.
*Cred ca adevarata religie a umanitatii, în democratia care va sa devina planetara, trebuie sa fie Deoumanismul! Ea serveste viata sub flamura lui Dumnezeu, din perspectiva salvgardarii prin bine si a evolutiilor lumii, vazute prin lentila clepsidrei umane, niciodata perfecte, totdeauna perfectibile.
*Iar altarul Deoumanismului sa fie Natura însasi, cu toate formele ei, ca dar dumnezeiesc unic si pentru cei mai multi irepetabil.
*De aceea trebuie sa ne esentializam, slefuindu-ne spiritul! Singura cale a apropierii de Dumnezeu este patrunderea drumului catre taina lui prin adâncimea gândirii! Din care taina am primit un abur atunci când ne-a însamântat spiritul sau stelar. Iar daca noi am impurificat acest fulger al tainei, prin trairi ticaloase nu ne vom merita niciodata reînvierea prin urmasi si nici renasterea prin reîncarnare. Ni se va usca linia neamului si ni se va stinge lumina!
*Fiindca numai binele trebuie încurajat si impus în viata. Dar sa fim atenti sa nu-l împrastiem dintr-o data, excesiv, la aceeasi cota si nu neîntrerupt. Pentru ca astfel s-ar naste liniaritatea monotoniei, lipsa masei critice si anularea contrariilor, iar viata n-ar mai avea nici un chichirez! Ar fi anosta si n-ar mai progresa. Altfel, de ce am mai pastra ideea ca, este în viata omului, tot timpul, un loc pentru mai bine?! Dar, e sanatos si util ca Dumnezeu sa nu-i dea niciodata omului TOTUL pentru ca n-are nici unde sa-l puna, în totalitatea lui si nici nu-i poate fi pândar! Fara o acumulare cantitativa, prealabila, nici o explozie nu va schimba calitatea traiului omenesc. Dumnezeu trebuie sa fie suma principiilor duale (ca d-aia e androgin si d-aia e vesnic), fiindca atunci când a construit totul, si-a lucrat si ceva împotriva - poate chiar pe om!
*Si este posibil ca, pentru cei mai buni si mai adaptati reînvierii dintre noi, slefuiti prin binele facut (si astfel potentându-ne îndumnezeirea) sa putem ajunge a ne merita inclusiv reinvestirea cu viata. Asa cred ca îsi va prelungi si dezvolta Creatorul trunchiul uman, care s-a perfectionat succesiv si s-a mântuit prin sacrificiile propriei vieti, pe care-a ars-o, astfel, exemplar. Si, poate atunci va coloniza cu samânta lui umana Dincolo-de-spatiul terran, poate chiar si alte stele verzi! Si înca o dovada ca nu suntem plozii bastarzi ai haosului este faptul ca, omul functioneaza în normalitate numai dupa legi, iar haosul n-are d-astea! Ori, numai unde e spirit sunt si legi, iar în haos nu este operanta decât fara-de-legea!
*Iata sinteza: Taina spiritului vibratil + Taina materiei = Dumnezeu! Asta-i dualitatea UNULUI - originea vie tii si implicit a umanitatii!
*Numai daca în zenitul fiintei noastre sensibile si rationale (spirituale) îl vom reînscauna pe Dumnezeu (caindu-ne fiindca un timp l-am uzurpat din amnezie, rautate si prostie) numai asa ne vom întoarce la certitudinea si la pacea ca de acolo am purces si noi! Este adevarat ca suntem mici si nevolnici prin trupul care ne poarta, dar uriasi prin taina si duhul ascendentei care ne-au verticalizat, AD MAJOREM GLORIAM DEI!
*Spuneam altundeva ca singura sursa a mântuirii omului porneste de la constientizarea fiecaruia, de la recunoasterea si marturisirea adevarului ca exista un Dumnezeu unic. Si, înarmat cu aceasta stiinta esti motivat sa fii om liber si sa-ti traiesti viata în acest adevar. Fara sa i te prosternezi la tot pasul, dar pe care sa-l onorezi prin faptele tale si sa-ti amintesti mereu ca si libertatea si adevarul le-ai mostenit de la Tatal tau care te-a facut pe tine, fiul sau, prin înscânteierea cu divin, dupa chipul si asemanarea lui, ADICA RATIONAL SI SENSIBIL!
*Atunci, daca noi din Adevar ne tragem si Adevarul nostru este Dumnezeu - trebuie sa staruim a ne convinge cu totii de aceasta - individual si reciproc, iar, Adevarul unic ne va mântui pe fiecare. Am spus si mai la deal: este prea perfecta aceasta aschie înstelata - cu limitele caducitatii sale - si însamântata în om de pronia divina, prea multe conexiuni inexplicabile si prea multe reflexe încorporeaza acest mega-computer cu viata reala, numit om, pentru ca el sa fie numai rodul hazardat al evolutionismului material în haos!
*Si, daca admitem ca materia e forma conservata a energiilor care se vad si care nu se vad, plus partea lor de miracol inclus, atunci suma tuturor acestor energii e Dumnezeu, cel care nu va putea fi niciodata deslusit de om în întregime, pentru ca Misterul înseamna Secret! Si este la fel de
adevarat ca pâna si noi oamenii avem secretele si misterele noastre. Iar daca omul are consfintit dreptul la secretele personale, cu atât mai mult Creatorul vietii are dreptul la secretele lui, la secretele propriei sale Taine! În vecii vecilor! De aceea este necesar sa-i recunoastem palierul suprem, altitudinea, nivelul si sa-i constientizam distanta inexpugnabila! El e orizontul omului, atât si niciodata blidul sau!
*Sa ne asezam cuminti pe ciotul nostru existential, iar Lui sai acordam pacea pe care o merita prin intangibila unicitate. Un proverb al celor din Hymalaia, care, prin înaltimea muntilor unde traiesc sunt mult mai aproape de Cer si de Soare suna cam asa: "Omule, fa ce vrei, nici Dumnezeu, nici Stapân! "Cu alte vorbe, frati români, pustiu de singuri fara Dumnezeu, ramâneti oameni liberi, ÎMPREUNA CU EL!!!
*Din sursa "Discovery Science": ***"Unii dintre cei mai vechi indieni, aceia asiatici, afirma ca, în stravechile lor scripturi este precizat ca Universul mai are 14 planete asemanatoare Pamântului, unde exista si populatii humanoide...." ***" Surse nenominalizate din bordul supermanilor de la NASA sustin ca sunt cunoscute (fiindca sunt deja inventariate) un numar de 84 tipuri de Alieni (extraterestri)..." ***" Se vorbeste în Media ca, ultimele cercetari stiintifice au stabilit si demonstrat ca, OMUL poate fi pus într-o formula - matematica, biologica sau combinata, nici nu mai are importanta! - Quod erat demonstrandum. ***Asadar, numai un Geniu Creator Dumnezeiesc, putea sa faca dintr-o formula abstracta un om concret, întrupat, FORMULA CARE SUNTEM!
*M-am gândit ca, poate se mai gasesc în acest text si fraze mai poticnite, poate reluari segmentate ori formulari nu îndeajuns de limpezi, de clare. Dar modificarile fortate, facute în ogorul altuia, este intrare cu bocanci, dupa cum se stie. Si, cum as îndrazni eu, scribul, sa dau cu barda în gândul lui?! Daca, prin absurd as fi în stare sa comit aceasta nesabuinta, niciodata nu mai m-as simti capabil sa ma socotesc a fi si eu un leagan viu, asa, ca fratele meu neanuntat de tradarea lucrurilor, Nichita, adica "un simplu împarat, peste cuvintele ce-mi ies din minti..."